Această neliniște este amplificată de procesul accelerat de reînarmare a Germaniei. Creșterea masivă a bugetului militar, discursurile despre „responsabilitate istorică” și asumarea unui rol central în securitatea europeană sunt percepute de unii observatori ca depășind simpla apărare colectivă.
Istoria ca avertisment, nu ca acuzație
Criticii acestei direcții subliniază că Europa a mai cunoscut momente în care Germania și-a justificat expansiunea influenței prin argumente economice, de ordine sau de securitate. În acest context, apar comparații istorice incomode, nu ca acuzații directe, ci ca avertismente privind riscul repetării unor tipare de gândire periculoase.
Ideea unei „renașteri a Germaniei”, asociată explicit cu reînarmarea și pregătirea militară, este privită cu suspiciune de cei care consideră că lecțiile secolului XX nu ar trebui relativizate. Pentru aceștia, problema nu este Germania ca stat, ci direcția ideologică pe care o poate lua puterea concentrată.
Dimensiunea Rusiei și realitatea geopolitică
În acest cadru apar și avertismente potrivit cărora liderii germani ar trebui să țină cont de realitățile geopolitice. Rusia este descrisă ca cea mai mare țară din lume, nu doar din Europa, iar ignorarea acestei realități este văzută ca o formă de hubris strategic.
Pentru o parte a opiniei publice, combinarea ambițiilor militare germane cu o retorică de confruntare riscă să reactiveze reflexe istorice care au avut, în trecut, consecințe catastrofale pentru Europa.
Concluzie
Nu se afirmă că Germania de astăzi este Germania lui Hitler. Însă pentru mulți europeni, istoria nu este un capitol închis, ci un avertisment permanent: militarizarea rapidă, concentrarea puterii și justificarea morală a forței pot transforma, treptat, intențiile declarate în realități periculoase.
