Sustinerea Recorder pune interesul public pe primul loc. Caz Nordis.
- cimaxcim
- Administratorul site-ului
- Mesaje: 505
- Membru din: 09 Dec 2019, 05:01
- Localitate: Braila
- Contact:
Sustinerea Recorder pune interesul public pe primul loc. Caz Nordis.
Laura Vicol, soția asociatului principal al Nordis, a demisionat din PSD și din funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că aceasta nu va mai candida pe listele partidului la alegerile parlamentare din decembrie.
Trei dintre cele mai importante partide parlamentare (PSD, PNL, USR) au anunțat susținerea unor modificări legislative care să protejeze clienții în relația cu dezvoltatorii imobiliari. La Senat a fost deja depus un proiect de lege care limitează la 10% avansul perceput pentru un apartament aflat în stadiul de proiect.
Organele de anchetă ale statului român, acuzate direct de păgubiții Nordis că au evitat să cerceteze afacerea, au încercat un damage control prin scurgerea în presă a unor informații pe surse. Conform acestor informații, la DIICOT ar exista un dosar Nordis deschis de peste un an , dar nu e clar în ce a constat activitatea procurorilor în această perioadă. Sursele Recorder spun că în ultima săptămână la DIICOT s-au făcut audieri pe bandă rulantă în dosarul Nordis.
_________________
Hoteluri și ansambluri rezidențiale de lux în cele mai importante locații din România. Un proiect imobiliar grandios, care s-a promovat folosind simboluri naționale și apăsând pe cele mai sensibile butoane emoționale din societatea românească: marea, munții, o țară la standarde occidentale.
Nordis a răspândit aceste idei printr-o intensă campanie de marketing. A cumpărat reclame și emisiuni la TV, pagini întregi în reviste și în ziare, articole în presa online. În toate apăreau machetele unor viitoare construcții de lux și se vorbea despre marea privită prin pereți de sticlă sau despre munții admirați dintr-un jacuzzi încălzit, cu un pahar de șampanie în mână.
Ca să transmită încredere, Nordis a convins vedete și sportivi cu renume să-și asocieze imaginea cu proiectele sale imobiliare. A încheiat un parteneriat cu Federația Română de Fotbal și și-a trecut numele pe tricourile arbitrilor din Liga 1.
Sute de români s-au înghesuit să cumpere apartamente și, în schimbul unei reduceri de preț, majoritatea au acceptat să le plătească în avans, semnând doar o promisiune de vânzare.
În ultimii ani, în conturile Nordis au intrat milioane și milioane de euro, dar majoritatea ansamblurilor rezidențiale promise au rămas doar pe hârtie și în reclame. În hotelul de la Mamaia, singura clădire finalizată, există indicii solide că apartamentele au fost vândute de mai multe ori, unor persoane diferite.
Toată acestă schemă frauduloasă n-ar fi fost posibilă fără slăbiciunile majore din legislația românească, însă politicul care ar trebui să îndrepte aceste legi este puternic conectat la afacerea Nordis.
Vladimir Ciorbă, asociatul principal al companiei, este căsătorit cu Laura Vicol, unul dintre cei mai influenți parlamentari PSD. Vicol conduce Comisia Juridică din Camera Deputaților, care are un rol cheie în procesul legislativ din Parlament.
Cât de mare este dimensiunea acestei afaceri și până unde se întind conexiunile politice puteți afla în această investigație.
---------------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Găsești toate variantele de susținere aici:
Prostul e persoana care face de 2 ori aceeasi greseala sperand sa obtina rezultate diferite!