Președinte pentru o zi de vară... în somn
Când credeai că teatrul absurd s-a terminat în politica românească, apare Remus Pricopie, rectorul SNSPA, și ne oferă un spectacol de auto-măgulire demn de o comedie electorală de prost gust. Cu o candidatură anunțată în ultimul moment, fără semnături, fără susținere reală, dar cu un discurs pompos și demagogic, Pricopie pare să fi confundat realitatea politică cu un eseu academic despre cum și-ar dori să fie văzut în oglindă.
Pricopie nu vine cu 200.000 de semnături, dar nici cu 2.500, nici cu 6.000, ci cu absolut nimic, invocând faptul că alte state europene nu cer atât de multe semnături. Întrebarea firească este:
Poate că domnul Pricopie speră că va fi ales prin telepatie sau că "sistemul" îl va instala la Cotroceni direct din biroul rectoratului SNSPA.
În discursul său, Pricopie ne vorbește despre cum România are nevoie de un președinte cinstit, puternic, vizionar și empatic. Problema e că, dacă îl întrebăm ce realizări notabile are el ca administrator public, răspunsul ar fi un vid intelectual total.
În viziunea lui Pricopie, România este pe marginea prăpastiei, iar el este eroul salvator care poate uni națiunea și impune respect în capitalele lumii. Cu toate acestea, nimeni nu l-a văzut vreodată luând poziții ferme în fața marilor provocări ale României, iar în loc să fie un lider autentic, pare doar un birocrat bine înșurubat în sistem.
Pricopie încearcă să joace rolul unui "outsider providențial", care vine să reformeze politica, dar uită că este un om al sistemului. Nu poți poza în salvatorul națiunii în timp ce ai fost parte din același sistem politic care a condus țara în ultimii 20 de ani.
În lipsa unui program coerent, Pricopie recurge la strategia clasică a establishmentului: atacuri la Călin Georgescu și la Rusia. Se pare că singura garanție a patriotismului în viziunea lui Pricopie este alinierea totală la interesele Bruxelles-ului și Washingtonului, fără nicio urmă de viziune națională reală.
Candidatura lui Remus Pricopie este simbolul perfect al lipsei de substanță în politica românească. Un om al sistemului, fără susținere reală, fără un program concret, dar cu un discurs de auto-glorificare care sună bine doar în propria minte.