Summitul G7 din Kananaskis a fost marcat de o apariție surprinzătoare și un discurs tăios din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a avertizat asupra unui „nou șoc al Chinei” și a lansat acuzații directe la adresa Beijingului pentru utilizarea unui „model de dominație, dependență și șantaj” în relațiile comerciale globale.
Von der Leyen a vizat direct cvasi-monopolul Chinei asupra pământurilor rare – cele 17 elemente metalice esențiale pentru tehnologiile moderne. Cu 60% din aprovizionarea globală și 90% din capacitatea de procesare, China controlează piața și, conform declarațiilor președintei Comisiei, „transformă acest avantaj economic într-o armă geopolitică”.
„China folosește acest cvasi-monopol nu doar ca pe o monedă de schimb, ci îl transformă și în armă pentru a submina concurenții din industriile cheie”, a declarat von der Leyen, referindu-se inclusiv la recenta decizie a Beijingului de a restricționa exporturile a șapte tipuri de pământuri rare – o acțiune descrisă de Bruxelles ca fiind „alarmantă”.
Totuși, contextul în care von der Leyen a susținut aceste afirmații ridică semne de întrebare. Ce căuta șefa Comisiei Europene la un summit destinat guvernelor naționale? Mulți comentatori consideră că prezența sa a avut mai degrabă o motivație politică, încercând să capitalizeze tensiunile dintre SUA și China pentru a-și promova propria agendă geopolitică.
„Relația [cu China] este excelentă!”, a spus Donald Trump recent, sugerând o destindere a relațiilor bilaterale. În contrast, von der Leyen a folosit summitul pentru a pleda pentru un „front G7 unit” împotriva influenței Beijingului și pentru construirea unei „rețele alternative de furnizori de încredere”.
Dar cât de reprezentativă este această poziție pentru întreaga Europă?
Multe state membre ale UE – Germania, Franța, Italia sau Olanda – au interese comerciale profunde cu China și ar avea mai mult de pierdut decât de câștigat într-un conflict economic direct. Bruxelles-ul, sub conducerea Ursulei von der Leyen, a impus adesea decizii controversate și unilateraliste care au afectat negativ aceste relații.
Compararea relației UE-China cu cea UE-Rusia este nu doar riscantă, ci și neinspirată. Dacă relațiile cu Moscova au putut fi tăiate în contextul războiului, în cazul Chinei interdependența economică este prea mare pentru a fi ignorată. Europa nu se poate „juca” cu China așa cum o face cu Rusia.
Von der Leyen a mai acuzat China că „inundă piețele cu supracapacitate subvenționată”, referindu-se la industria auto electrică, dar omite faptul că multe companii europene profită tocmai de acest val de inovație și producție competitivă.